Dan Radu Rușanu, reținut de DNA în dosarul ASF. Procurorii cer aviz pentru urmărirea penală a lui Daniel Chițoiu

Dan Radu Rușanu, reținut de DNA în dosarul ASF. Procurorii cer aviz pentru urmărirea penală a lui Daniel Chițoiu
Publicat: 25/02/2014, 18:47
Actualizat: 02/05/2015, 10:27

Procurorii spun că Daniel Chițoiu a fost cel care în calitate de ministru a semnat și inițiat ordonanța 94/2013 prin care a fost modificată legea de funcționare a Autorității de Supraveghere Financiară instituție condusă de nașul său Radu Rușanu și el urmărit penal de DNA. Prin acestă ordonanță Chițoiu ar fi urmărit înlăturarea din cadrul consiliului ASF a lui „Tudor Daniel George, vicepreședinte pe sectorul de supraveghere a asigurărilor, precum și înlocuirea acestuia cu o persoană care urma să garanteze, în mod fraudulos, protecția intereselor financiare ale S.C. CARPATICA ASIG S.A,” companie controlată de omul de afaceri Ilie Carabulea. DNA a demarat la începutul anului o investigație extinsă privind ASF.

În același dosar este urmărită penal și soția lui Daniel Chițoiu, Laura Chițoiu care este acuzată că a fost cea care a făcut legătură între interpușii omului de afaceri Ilie Carabulea și soțul ei.Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Dan Radu Rușanu (PNL) a fost audiat în dosarul în care este arestat preventiv omul de afaceri Ilie Carabulea. În același dosar a fost pusă sub acuzare și soția fostului ministru Daniel Chițoiu finul lui Rușanu. La începutul anului, DNA a demarat o amplă investigație la ASF care până în prezent a demonstrat că instituția a fost penetrată de o rețea de trafic de influență complexă.

De ce este acuzat Daniel Chițoiu

Anchetatorii spun că fostul ministru a inițiat și promovat în Guvern, Ordonanța 94/2013 pentru modificarea OUG 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară având ca țintă introducerea unor criterii menite să-l elimine din conducerea ASF pe vicepreședinteleTudor Daniel George. Procurorii spun că fostul ministru și Radu Rușanu au inițiat această ordonanță. Procurorii au explicat că ordonanța a fost analizată în prealabil de MJ. „Proiectul a fost transmis spre avizare Ministerului Justiției care a formulat observații de esență, invocând interdicția constituțională a introducerii de incompatibilități care restrâng dreptul la muncă pe calea ordonanței de urgență. Totodată, a fost invocat caracterul potențial neconstituțional al unei ordonanțe urgență care modifică dispozițiile referitoare la membrii consiliului, la mai puțin de trei luni de la adoptarea de către Parlament a unei legi care reglementa același domeniu”

Radu Rușanu a fost reținut de DNA

Procurorii DNA au anunțat că președintele ASF, Radu Rușanu a fost reținut pentru 24 de ore. DNA susține că Rușanu a avizat ordonanța de urgență 93 în interes propriu dar și în interesul unui grup de interese din care făcea parte și Carpatica Asig, compania lui Ilie Carabulea. Procurorii au mai anunțat și că au extins cercetările în privința lui Rușanu pentru „favorizare a infractorului și influențare a declarațiilor„. Procurorii nu au explicat în ce constau cele două acuzații pe cine a favorizat Rușanu.

Procurorii susțin că Radu Rușanu a fost parte activă a rețelei de corupție și trafic de influență care activa în interiorul ASF și care proteja interesele Carpatica Asig, companie controlată de omul de afaceri Ilie Carabulea. Unul dintre exemplele date de procurorii este și ce al ordonanței 93. Potrivit investigațiilor DNA Marian Mîrzac fost director al Carpatica Asig împreună cu Laura Chițoiu soția fostului ministru Daniel Chițoiu au promovat o ordonanță al cărei scop era eliminarea din conducerea ASF a lui Tudor Daniel George. DNA spune că ordonanța care a fost emisă în timp record adică în doar 24 de ore a fost promovată și de către Dan Radu Rușanu.

„De asemenea, cunoscând că inculpatul Mîrzac Marian proteja interesele financiare ale S.C. CARPATICA ASIG S.A., suspectul Rușanu Radu Dan a întreprins demersuri în vederea înlăturării, din cadrul Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară a suspectului Tudor Daniel George, care deținea funcția de vicepreședinte pe sectorul de supraveghere a asigurărilor și în vederea înlocuirii acestuia cu Mîrzac Marian. În felul acesta președintele ASF a acceptat implicit protejarea frauduloasă a intereselor S.C. CARPATICA ASIG S.A”, susține DNA

De asemenea Rușanu este acuzat că a făcut presiuni asupra unor companii de asigurări pentru a-l impune pe Radu Mustățea în cadrul unei asociații profeionale. „În cursul lunii decembrie 2013, suspectul Rușanu Radu Dan a exercitat presiuni, în calitate de președinte al Autorității de Supraveghere Financiară, asupra mai multor societăți de asigurări, urmărind și reușind impunerea inculpatului Mustățea Radu, la conducerea Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.), (asociație profesională formată din toate societățile de asigurări din România, autorizate să practice asigurări de răspundere civilă auto obligatorii și mandatate să elibereze documente de asigurare de răspunde civilă auto Carte verde)”, susțin procurorii DNA

Dosarul ASF legăturile dintre Rușanu – Chițoiu și Carabulea

Ilie Carabulea a fost reținut de procurorii DNA pentru că a construit o rețea de influență la nivelul Autorității de Supraveghere Financiară, instituție are reglementează piața asigurărilor. Ilie Carabulea controlează Carpatica Asig.

Omul de afaceri este acuzat că a dat mită unor membri ai ASF pentru ca firma sa de asigurări să fie avantajată. Procurorii arată că Mîrzac Marian, membru ASF și care alături de Carabulea conducea rețeaua de influență, a reușit să promoveze o Ordonanță de Urgență care a dus la demisia unui vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară.

Procurorii susțin că în schimbul mitei date de Carabulea, doi reprezentanți ai ASF au modificat rapoartele de control astfel încât firma lui Carabulea să nu fie suspendată. Procurorii spun că din această rețea făcea partea și soția vicepremierului Daniel Chițoiu.

În referatul cu propunerea de arestare preventivă pentru Ilie Carabulea, procurorii vorbesc și despre Dan Radu Rușanu. Mîrzac Marian unul dintre capii rețelei de trafic de influență a lăsat să se ințeleagă că ordonanța ASF ar fi fost emisă pentru Dan Radu Rușanu.

Astfel, în data de 08.11.2013, inculpatul MÎRZAC MARIAN transmite inculpatului MUSTĂȚEA RADU un mesaj, având următorul conținut:

Mi-am pus oameni în posturi cheie și a aflat ca eu n-am mai vrut…ca e mai bine din spate…:D

În ziua de 08.11.2013, la ora 12:26:29, MÎRZAC MARIAN trimite următorul mesaj numitului MUSTĂȚEA RADU:

Prima dată i-a zis că știa că nu o să ies eu ptr am facut echipa cu niste looseri..=)) . Dupa aia s a razgandit…ca de fapt eu cu unchiu (referire la Rușanu Dan Radu, președintele A.S.F.) conducem acolo…

În ziua de 08.11.2013, la ora 12:27, MÎRZAC MARIAN primește următorul mesaj de la MUSTĂȚEA RADU
Cam nehotarat!mai vb luni

Procurorii arată că alături de Ilie Carabulea, personaj principal în cadrul grupării era Mîrzac Marian, membru ASF, fost director la Carpatica Asig. Potrivit referatului cu propunerea de arestare a lui Ilie Carabulea, Marian Mîrzac a fost promovat de Carabulea în cadrul ASF, dar și acesta își exercita influența asupra omului de afaceri.

În acest sens procurorii spun că Mîrzac i-a cerut lui Carabulea să o pună în funcția de directoare la Carpatica Asig, Crudu Ina. Numirea în funcția de director era avizată de o comisie a ASF. Mîrzac a intervenit pe lângă soția ministrului Daniel Chițoiu, Laura Chițoiu, pentru a se asigura că protejata sa va primi un aviz pozitiv. Laura Chițoiu era director în cadrul ASF și cea care se ocupa de comisia care urma să analizeze candidatura protejatei lui Mîrzac.

Procurorii DNA mai rețin și un alt aspect grav, faptul că Marian Mîrzac, colaboratorul lui Carabulea a reușit să își folosească influența pentru a promova o Ordonanță de Urgență. Mîrzac a intervenit în acest sens tot la soția ministrului Daniel Chițoiu. Ordonanța adoptată ulterior a fost solicitată de Mîrzac pentru a-l înlătura pe Tudor Daniel George de la conducerea ASF. ” Sub acest aspect, Mîrzac Marian și-a canalizat eforturile, în principal, în sfera factorului politic. Astfel, inculpatul, care declarase un război fățiș învinuitului Tudor Daniel George, a intervenit și a susținut prin prisma relațiilor de partid și personale pe care le avea inițierea și adoptarea unei Ordonanțe de urgență de către Guvern, care sub pretinsa îndeplinire a exigențelor Comisiei Europene, a avut drept obiectiv introducerea unor incompatibilități ce l-au obligat pe numitul Tudor Daniel George să își prezinte demisia”, se arată în referatul DNA.

Tudor Daniel George este și el urmărit penal de DNA în dosarul rețelei Carabulea pentru că ar fi „ignorat concluziile unui raport de control întocmit de către funcționarii A.S.F care evidenția deficiențe grave la societatea de asigurări deținută și controlată indirect de Carabulea Ilie, nereguli ce ar fi impus obligatoriu o majorare de capital în cuantum de 15.000.000 euro și suspendarea autorizării de funcționare, până la remedierea deficiențelor.”

Astfel, cercetările au evidențiat că, deși modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 93/2012, privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară ar fi trebuit să se realizeze prin adoptarea unui act normativ de către Senatul României (for decizional), proiectul de lege a fost retras de la dezbaterea comisiilor și introdus pe lista suplimentară în dimineața zilei următoare pe lista ședinței de guvern, în vederea adoptării acestuia ca ordonanță de urgență. Inculpatul Mîrzac Marian cunoștea aceste demersuri și urmărea șansele de reușită ale adoptării acestui act normativ

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Locul de poveste din România de care italienii sunt fermecați: 'Unic în lume!'
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Penthouse-ul de 500.000 € al Loredanei Chivu a fost ”devalizat”! Imagini HALUCINANTE!
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Ultimele imagini cu micuţa Raisa în viaţă. Copila ar fi fost ucisă de verişorul ei...
EXCLUSIV El e Daniel, tânărul înecat în bazin, în Timișoara. Luna trecută făcuse infarct când...
Ce experiență a avut un român care și-a deschis o tavernă în Thasos! Acesta caută...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Cel mai sigur SUV în caz de accident, testat luna asta
Planul de pace al lui Putin
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
12 ANI închisoare pentru PĂRINȚI. Devine interzis în România
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Adrian Minune, mărturisiri dureroase despre momentul în care soția sa, Cati, a avut probleme de...
Cum au încercat rudele Raisei, fetița dispărută și găsită fără suflare în Dolj, să ducă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
Cercetătorii au detectat gheață de dioxid de carbon la periferia Sistemului Solar
×